Duminica 22 Decembrie

Șeful IPJ neagă faptul că polițiștii vor fi nevoiți să stea 48 ore la secțiile de votare: Nu îmi bat joc de oameni


Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj neagă afirmațiile făcute de mai mulți polițiști, care susțin că sunt nevoiți să stea câte 48 de ore la secțiile de votare în cadrul alegerilor europarlamentare.

Nu a fost stabilit încă programul pentru alegeri. Nu este nimic adevărat din ceea ce spun acei polițiști. Eu țin la oameni și nu știu cine sunt cei care fac aceste reclamații. Îm pare rău că astfel de informații ajung la polițiștii din teritoriu”, a declarat chestorul Tudor Grindean.

Potrivit șefului IPJ, nu s-a stabilit încă programul de lucru, însă acesta a punctat că nimeni nu va lucra 48 de ore în continuu.

Nu s-a stabilit încă programul de muncă. Au fost mai multe ședințe în care s-a discutat procesul de organizare a alegerilor, dar în toate ședințele eu am spus că niciun polițist nu va sta 48 de ore pentru că nu îmi bat joc de oameni”, a mai precizat șeful IPJ.

Mai mulți polițiști, care nu au dorit să își dezvăluie identitatea, au acuzat conducerea IPJ că îi exploatează cu ocazia alegerilor europarlamentare, obligându-i să lucreze câte 48 de ore la secțiile de votare.



Polițiștii de la Cluj se plâng că sunt exploatați de alegeri: Ne țin 48 de ore la secțiile de votare, fără masă și igienă

Comentarii Facebook