Duminica 22 Decembrie

Șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, demis după fuga lui Cătălin Cherecheș din țară. Se anunță mai multe plecări din structurile MAI


Șase șefi din structurile MAI pleacă din funcții. Este vorba despre șefii de la Poliția de Frontieră, Poliția Română și DIPI (serviciul secret al MAI) care au fost eliberați din funcțiile pe care le dețineau, după scandalurile privind corupția din vămi și fuga primarului condamnat Cătălin Cherecheș.

Șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, a fost demis după ce primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fugit vineri din țară prin Vama Petea folosind documentele unei rude la frontieră. De asemenea a fost demis și șeful IPJ Maramureș și a fost schimbată conducerea Academiei de Poliție.

MAI argumentează că schimbările au fost efectuate pentru a „susține restabilirea unui nivel înalt de eficiență managerială și profesională, precum și a încrederii cetățenilor în lege și autorități”.

Schimbarea din funcția de șef al Poliției de Frontieră a lui Victor Ștefan Ivașcu vine după ce primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fugit vineri dimineață din România.

Inspectorului general al Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, declara sâmbătă că primarul din Baia Mare, care a ieșit din țară prin Vama Petea vineri la ora 7.49, a folosit o altă identitate la trecerea graniței către Ungaria, iar ofițerul de frontieră care l-a verificat pe Cherecheș este cercetat de o comisie disciplinară.

Comentarii Facebook