Vineri 27 Decembrie

Șeful Poliției Dej a fost demis


Șeful Poliției Dej, subcomisarul Alin Câmpean, a fost demis miercuri, 13 mai.

Informația a fost confirmată de șeful IPJ Cluj, comisarul Mircea Rus, care a spus că va fi emis un comunicat de presă în care va fi explicat totul.

Se pare că numele lui Câmpean apare în dosarul proxeneților de la Dej și ar avea legături cu lumea interlopă. 

----------------------

UPDATE

Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj este abilitat să comunice următoarele:

Urmare a cercetării disciplinare a unui ofițer din cadrul Poliției municipiului Dej, a fost dispusă sancționarea disciplinară a acestuia cu măsura ”trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut”, conform art.58, lit.d, din Legea 360/2002 privind sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor.

Sancțiunea disciplinară a fost dispusă azi, 13 mai 2020, prin Dispoziția Șefului Inspectoratului.

În cadrul cercetării disciplinare efectuate, s-a stabilit că polițistul a încălcat norme ale Codului de etică și deontologie profesională, precum și aspecte ce țin de îndatoririle profesionale ale polițistului, stabilite prin Legea 360/2002 privind Statutul polițistului”.

Comentarii Facebook