Duminica 22 Decembrie

Serele Grădinii Botanice, închise câte o zi în fiecare lună din anul 2013

 

Serele Grădinii Botanice ”Alexandru Borza” din Cluj-Napoca vor fi închise, începând din data de 1 ianuarie 2013, în prima zi de luni a fiecărei luni pentru efectuarea unor lucrări periodice de întreţinere. 

 

Ca urmare a studiilor statistice privind numărul de vizitatori din Grădina Botanică, s-a constatat că prezenţa cea mai scăzută se înregistrează în ziua de luni, motiv pentru care am propus, cu caracter permanent, închiderea serelor Grădinii Botanice în prima zi de luni din fiecare lună”, spun reprezentanţii Grădinii Botanice, precizând că, ”în vederea menţinerii plantelor într-o formă optimă, este obligatoriu să se aplice periodic (cel puţin o dată pe lună), tratamente fitosanitare preventive, curative şi de întreţinere cu substanţe cu grade diferite de toxicitate, fiind necesar să se interzică accesul vizitatorilor în timpul efectuării acestora, cât şi minimum 10 ore după terminarea lor”.

 

Grădina Botanică din Cluj-Napoca este o instituţie ştiinţifică, didactică şi educativă fondată în anul 1920 de către profesorul Alexandru Borza. 

 

Grădina are o suprafaţă de 14 hectare, unde sunt cultivate circa 10.000 de categorii de plante.

Comentarii Facebook