Sfânta Maria Mare la Mănăstirea Nicula. Peste 250 de jandarmi vor asigura ordinea
Credincioșii care vor merge la Mănăstirea Nicula în 15 august, cu ocazia sărbătorii Sfânta Maria vor fi supravegheați de un grup consistent de forțe de ordine.
Pentru desfăşurarea în condiţii de maximă securitate, a manifestării religioase din perioada 14 - 15 august a.c. prilejuită de Hramul ”Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Nicula, peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică în zonă.
Jandarmii vor fi prezenţi încă din data de 13.08.2013 atât pe traseele de afluire/defluire, în zona mănăstirii şi în interiorul acesteia pentru evitarea producerii oricăror fapte de natură antisocială.
Măsurile luate vor viza asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică care să le permită credincioşilor reculegerea dorită în faţa Icoanei făcătoare de minuni de la Sfânta Mănăstire Nicula.
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică la procesiunea ortodoxă şi greco-catolică organizată marţi 14 august a.c., pe traseul ce va fi parcurs, pe jos, din municipiul Gherla până la mănăstirea Nicula.
Jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile vor asigura măsurile de ordine publică în această perioadă si în zona Mănăstirii Floreşti-Tăuţi din judeţul Cluj.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca recomandă participanţilor la aceste manifestări religioase să respecte precizările organelor de ordine, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje, etc.) şi a celor de valoare şi să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
1 Comentariu
ma voi ce calendar folositi ca marti i 13 nu 14 santeti superstitiosi va temeti de marti 13 ha ?