Duminica 22 Decembrie

Și poliția din Ungaria stă la pândă? Un șofer clujean a filmat un echipaj care monitoriza ”invizibil” o intersecție - VIDEO

 

Un șofer clujean a filmat un echipaj de poliție din Ungaria, ”ascuns” pe un drum lăturalnic la intrare în orașul Debrecen, care supraveghea modul în care conducătorii auto opresc în dreptul unui indicator STOP. 

 

În imagini apar două autoturisme care opresc regulamentar și abia apoi trec mai departe. Șoferul din România face la fel, iar după numai 50 de metri observă poliția și trage concluzia: ”Dacă nu opream, ajungeam să dăm niște ”explicații” suplimentare”. 

 

Pe lângă asigurarea siguranței în circulație, respectarea regulilor îți poate păstra și permisul în buzunar, pentru că nu știi niciodată cine este cu ochii pe tine în acel moment :)”, a scris cel care a realizat filmul și l-a postat pe Trafictube.ro.

Comentarii Facebook