Duminica 22 Decembrie

Sibiul a luat fața Clujului! Ocupă locul 7 în topul orașelor europene în care este ușor să cumperi imobile


Sibiul a luat fața municipiului Cluj-Napoca, după ce a fost inclus în același top cu localități celebre precum Colmar și Marbella. Orașul din Transilvania este apreciat de străini și a fost recent în topul orașelor europene în care e ușor să cumperi imobile.

Reprezentanții House Beautiful au realizat recent un Top 8 inedit, în care au inclus „Orășelele europene desprinse din povești în care este ușor să cumperi imobile”.

Clasamentul a fost întocmit după analizarea datelor din „Sotheby’s International Realty 2024 Mid-Year Luxury Outlook Report”.

Conform raportului, prețurile de pe piața imobiliară europeană sunt într-o ușoară scădere, ceea ce înseamnă că este momentul ideal pentru a face investiții.

Topul cuprinde orașe turistice importante din țări precum Spania, Italia, Franța, Germania și România:

Marbella - Spania

Colmar - Franța

Rothenburg ob der Tauber - Germania

Sintra - Portugalia

Cascais - Portugalia

Pietrasanta - Italia

Sibiu - România

Bibury, The Cotswolds - Marea Britanie

Surpriza cea mare este apariția în top a municipiului Sibiu, ales în detrimentul Bucureștiului sau Clujului.

Cu străzi înguste, piețe minunate ale bisericilor și clădiri istorice cu ferestre mici și înguste, care seamănă cu ochi încorporați în acoperișuri, Sibiul arată ca ceva despre care frații Grimm ar fi scris. Orașul este ascuns în regiunea Transilvaniei din România și a fost fondat de coloniștii germani în secolul al XII-lea.

El păstrează o mare parte din acea influență germană astăzi; de fapt, rămășițele unui zid medieval încă păzesc centrul istoric al orașului”, este descris orașul, în articol.


Comentarii Facebook