Miercuri 25 Decembrie

Simona Bernat, lectorul UBB Cluj, care a murit pentru că nimeni nu a spart ușa apartamentului

 

Cazul lectorului de la UBB Cluj, Simona Bernat, care a murit, probabil cu zile, pentru că ambulanțierii nu au spart ușa apartamentului a stârnit emoție în rândul apropiaților. 

 

Simona Bernat a sunat la 112 în 9 august, dar, până când a ajuns la domiciliul ei echipajul de la Serviciul de Ambulanță Cluj, aceasta nu a mai fost conștientă. Pentru că nu au voie să spargă ușa, medicii de la Ambulanță au plecat, crezând că a fost vorba despre o alarmă falsă sau că nu mai e nevoie de ajutorul lor.

 

Dr. Horia Simu, șeful Serviciului de Ambulanță Cluj, a relatat ce s-a întâmplat în acea zi: ”Apelul a fost primit duminică la 10 dimineața. Echipajul s-a deplasat la adresa indicată, la un bloc cu interfon. Nu li s-a răspuns la interfon. Au reușit în cele din urmă să intre în bloc cu ajutorul unei vecine, care le-a deschis. Apoi, nu au putut intra în apartament. Au sunat la dispecerat pentru a cere numărul de la care s-a făcut apelul. Au apelat-o de mai multe ori, dar nu li s-a răspuns. Au ascultat la ușă pentru a surprinde ceva mișcare, nu se auzea nimic, au apelat din nou, au bătut în ușă. Au stat acolo circa 15 minute, după care au trebuit să-l clasifice caz negăsit”.

 

Simu crede că în cazul persoanelor singure ar trebui să fie luate și măsuri alternative de protecție, în cazul unor incidente, cum ar fi lăsarea ușii întredeschise, după apelul la 112, sau alertarea, în paralel, și a unui alt apropiat.

 

Cel mai probabil, femeia a suferit un infarct. 

 

Apropiații Simonei Bernat sunt în stare de șoc: 

 

- ”Nu am cuvinte să exprim părerea mea de rău, dar pot să spun, Simona, că ești un spirit ales și luminat care își are locul său în Sinele întreg și cuprinzător, indiferent de ce înseamnă, în limbajul nostru, în acest moment, viața sau moartea... Am privit din nou pozele cu tine și mi-a atras atenția mesajul pe care l-ai lăsat: "Un profesor bun are această grijă statornică: îi învaţă pe discipoli să se lipsească de el." (Andre Gide), precum și "Educați bine!" din fundal! 

Mulțumesc, Simona, pentru Omul prezent care ai înțeles mereu să fii!”

 

- ”Nu am cuvinte sa descriu ce simt, o tristete imensa...Simona, iti multumesc pentru tot, nu te voi uita niciodata! Dumnezeu sa te odihneasca in pace!”

 

- ”Simona s-a ascuns dupa o stea si va veni la noi in clipele in care vom cauta solutii pentru o educatie eficienta intr-o lume a carui dumnezeu e banul. Ea credea in altceva: in puterea fiecaruia de a se darui pentru ca stapanii pamantului sa fie bunatatea si iubirea. Sa nu uiti, suflet bland, sa ne luminezi calea atunci cand vom pasi spre vesnicie! Fie-i tarana usoara si drum bun spre Dumnezeu!”.

 

”Un suflet stoic, umanist,

S-a dus din asta lume.

Credea in forta si-n avant.

Suvoi de ganduri bune.

Ca apa de adanca a fost si va ramane

Prietenia noastra peste timp.

Tu ai PLENARUL si DIVINUL,

Iar noi Speranta, dar si chinul.

Tu nu credeai ca totul va fi bine,

Dar credeai ca nu totul va fi rau.

Desi e franta aripa nadejdii si-i in hau; 

Tu du-te acum cu bine!”

 

”Și tot nu pot crede că nu mai ești, Simona... Să pleci așa brusc fără să poți spune nimic de rămas bun... dar ai fost luată prin surprindere și nimeni nu te-a putut ajuta! Ai fost un om deosebit așa cum nu sunt mulți! În astfel de momente îți vin în minte vorbele poetului: "Cum mor cei răi dacă cei buni se duc așa?"...”

Comentarii Facebook