Duminica 22 Decembrie

Sindicatele din Educație amenință că vor declanșa din nou o grevă, chiar la începutul anului școlar


Noul an școlar riscă să înceapă cu o nouă grevă a profesorilor! Luni, la ora 16.00 sunt așteptate la Guvern sindicatele din Educație, după ce au amenințat că vor declanșa din nou o grevă la începutul anului școlar, dacă noua lege a salarizării nu va fi gata. 

Sindicatele din educație sunt nemulțumite că legea salarizării nu este gata, deși Guvernul le-a promis profesorilor că, pe 15 iulie, actul normativ va fi finalizat, iar aceștia vor știi cu cât le vor fi majorate salariile la începutul anului viitor.

Termenul a fost depășit cu mai bine de o lună și jumătate, dar legea este încă "în discuții". Cadrele didactice au avertizat că, dacă nu văd majorarea cuprinsă în noua lege, de la 1 septembrie ies din nou în stradă.

După discuțiile purtate la Bruxelles, ministrul Finanțelor a anunțat că, dacă noua lege a salarizării și noua lege a pensiilor ar fi implementate simultan, România ar intra în incapacitate de plata. Potrivit unor surse, Guvernul nu ia în calcul să întârzie aplicarea noii legi a pensiilor, însă legea salarizării ar putea fi implementată la o dată ulterioară, scrie Antena 3 CNN.

Comentarii Facebook