Duminica 22 Decembrie

Sindicatul Europol: Autospecialele de Poliție nu au nimic special. Airbag -urile sunt nefuncționale - FOTO


Sindicatul Europol protestează după ce agenții de poliție au fost implicați în accidente și airbag -urile nu au fost funcționale. 

Autospeciale” de poliție noi, cu airbag-uri nefuncționale 

Am tot prezentat situații în care polițiștii, nu numai că nu beneficiază de protecție suplimentară pentru autoturismele de serviciu, însă și elementele de siguranță standard existente dau rateuri.

După ce am prezentat situația de la IPJ Neamț, unde un Duster a fost implicat într-o coliziune puternică și nu i s-au deschis airbag-urile, de data aceasta vorbim despre două autoturisme din cadrul IPJ Mureș, un Duster și un Logan, care s-au aflat în aceeași situație. Dusterul din imagine are puțin peste 2000 km la bord.

Cu toate că impactul a fost puternic, airbag-urile celor două „autospeciale” nu s-au declanșat. Colegii noștri au fost expuși astfel riscului de vătămare. Am cerut în acest sens explicații conducerii Poliției Române, apreciind că este necesar să fie sesizat producătorul și să fie efectuate verificări suplimentare pe zona de siguranță a acestor autoturisme.

În continuare susținem că denumirea de „autospecială” este un termen care nu are de-a face cu realitatea. Singurele elemente „speciale” ale acestor autoturisme folosite de polițiști în condiții extreme, în funcție de misiune, sunt reprezentate de colantul cu albastru/verde reflectorizant și rampa cu luminile de culoare albastră/roșie”, spun cei de la Sindicatul Europol.

Comentarii Facebook