Duminica 22 Decembrie

Situație dramatică la Clinica Ginecologie 1 din Cluj. Numai în România poți primi aparatură ultramodernă pe care să o ții în PRAF și MOLOZ

 

Clinica de Ginecologie 1 din Cluj-Napoca este în șantier de 2 ani, iar acum lucrările s-au blocat, finanțarea fiind sistată. Medicii s-au trezit că au aparatură modernă în clădire, dar stau în praf și înghesuială.

 

Nu se mai termină șantierul de la Clinică. Acesta este primul lucru la care mă gândesc când mă duc la locul de muncă, pentru că întâi pășesc prin praf. Noi ne-am mutat cu secția provizoriu și avem deja doi ani de când am făcut acest lucru. Trebuia ca totul să fie gata în 6 - 12 luni și deja suntem în întârziere de un an și jumătate, 2 ani. 

 

În noul spațiu avem mai puține paturi, traumatizăm mămicile mai mult, pentru că aducem copiii din județul Maramureș, Sălaj, Bistrița și județul Cluj. Aducem copiii, dar mamele le ținem la distanță pentru că nu avem locuri. Nu sunt locuri pentru mamele care nasc și care sunt din Cluj. Copiii, chiar dacă sunt născuți prematur, au nevoie de mame, care vin și stau cu ei, le vorbesc, îi încurajează, îi ating. Toate astea cresc șansele de a avea un copil cu un prognostic neurologic mai bun”, a explicat situația critică de la Ginecologie 1 șefa Secției de Neonatologie, profesorul Gabriela Zaharie, în cadrul emisiunii Știri de Cluj LIVE (declarațiile la minutul 39.00).

 

E criză de locuri pentru că în noua secție improvizată sunt numai 5 saloane, față de 10 câte erau înainte. ”Totul este improvizat. Reziști cât reziști, dar trebuie să se mai și termine. Nimeni nu știe când trebuie să se termine, asta e cel mai demoralizant. Acum încep să pună gips carton și va mai dura.

 

Am fost în situația în care am refuzat nu un copil, am refuzat mai mulți copii, pentru că întotdeauna când începi astfel de lucrări de amenajare trebuie să iei legătura cu alți colegi, din alte maternități, care să te ajute. Pe mine m-a ajutat foarte mult colega mea de la cealaltă maternitate, de la Stanca, și care a înțeles situația”, a mai spus Gabriela Zaharie.

 

Ea a explicat și cum a început acest proiect de modernizare a mai multor maternități din țară, dar care s-a blocat în incompetența guvernanților.

 

Au fost câteva maternități din țară care au fost alese să intre în acest proces de reabilitare, în cadrul unui program al Băncii Mondiale cu Ministerul Sănătății. S-a făcut o echipă din care am făcut și eu parte și s-au ierarhizat maternitățile, în urma unei evaluări. Ce s-a întâmplat după aceea nu mai înțeleg, pentru că totul ține de finanțare.

 

Au fost incluse fonduri pentru reparații, dar și pentru dotări. Dotările au venit în secții, dar eu nu pot exploata la maxim dotările în aceste condiții de provizorat. Vorbesc aici de instalațiile de gaze medicale, care nu conferă presiune pentru anumite aparate”, a mai spus Gabriela Zaharie.

 

Unele surse din cadrul Clinicii au precizat pentru Știri de Cluj că a fost primit un aparat, care nici nu a putut fi instalat, deoarece rețeaua de electricitate nu suportă acest lucru. Un astfel de aparat mai este numai la Clinica ”Dominic Stanca”, iar cel de la Ginecologie 1 zace nefolosit pentru că lucrările din spital nu sunt terminate.

 

Medicii rezidenți de la Ginecologie 1 Cluj emigrează în valuri: A plecat jumătate din generația de rezidenți în străinătate

 

Știri de Cluj va reveni cu o amplă anchetă pe acest caz deosebit de grav.

Comentarii Facebook