Duminica 22 Decembrie

Șmecherii de la Tarnița au fost învinși! Nicio barcă nu era pe lac sâmbătă - FOTO


Lacul Tarnița redevine un sanctuar al naturii, cel puțin în privința ambarcațiunilor. Sâmbătă dimineața lacul era liber de ambarcațiuni, priveliștea fiind superbă. 

Meritul pentru această reușită aparține clujenilor, care s-au revoltat și au susținut campania publică inițiată de politicienii Horia Nasra (PSD) și Adrian Dohotaru (fost USR PLUS, apoi devenit independent). Un merit important l-a avut și Prefectura Cluj, prin prefectul Relu Cherecheș și subprefectul Alin Danci. Ultimii au făcut presiuni la Guvern pentru a scoate lacurile Tarnița și Beliș din categoria lacurilor navigabile. Campania a fost continuată apoi de prefectul care a urmat, Mircea Abrudean.

Campania derulată și prezentată pe larg de mass-media timp de câteva luni, demonstrează că în momentul în care există susținere publică pentru diverse teme, politicienii nu mai pot face nimic și trebuie să ia măsură, dacă vor să își mai păstreze scaunele.

Regulamentul de navigație, care prevede că pe Tarnișa și Beliș se poate circula numai cu motoare electrice, a fost aprobat în 31 martie 2021. Mai sunt unii care se cred deasupra legii, dar, dacă îi observați, ne puteți semnala cazurile pe WhatsApp (0722804093).

Știri de Cluj a susținut intens această campanie. O anchetă realizată la Tarnița demonstrează că apa este poluată de activitățile de pe lac, lucru care a fost în atenția structurilor de securitate ale statului. Din lacul Tarnița se alimentează cu apă județul Cluj și Sălaj. 

Revoltător! Clujenii BEAU cea mai proastă apă din ultimii cinci ani. Autoritățile se spală pe mâini din cauza șmecherilor cu vile și bărci de la Tarnița


Comentarii Facebook