Șofer din Harghita, prins beat la volan la Cluj. S-a ales cu dosar penal


Polițiștii clujeni au depistat, zilele trecute, un conducător auto aflat la volan, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 21.30, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au depistat un bărbat de 58 de ani, din oraşul Bălan, judeţul Harghita, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 172 F, pe raza localităţii Sânmarghita, judeţul Cluj, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, anunță IPJ Cluj. 

Acesta avea o concentraţie de peste 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform rezultatului testării cu aparatul etilotest.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.










Comentarii Facebook