Duminica 22 Decembrie

Șofer moldovean, prins conducând RUPT de beat la Cluj. A fost reținut de polițiști


Polițiștii clujeni au depistat și reținut, pentru 24 de ore, un conducător auto caare se afla la volanul unui autoturism, deși era într-o stare avansată de ebrietate.

La data de 3 martie a.c., în jurul orei 02.30, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 39 de ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Giordano Bruno, din Cluj-Napoca, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie de peste 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform rezultatului testării cu aparatul etilotest”, informează IPJ Cluj.

Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului, urmând ca la expirarea acesteia cel în cauză să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Comentarii Facebook