Duminica 22 Decembrie

Șofer prins beat la volan în plină zi, pe străzile din Grigorescu


Un șofer clujean a fost depistat, luni, de oamenii legii în timp ce se afla la volan, deși consumase băuturi alcoolice.

Astfel, la data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 11.30, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 43 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul 1 Decembrie 1989, din municipiul Cluj-Napoca, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform rezultatului testării cu aparatul etilotest.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook