Șofer prins beat la volan în toiul nopii, pe străzile din Mărăști


Polițiștii clujeni au depistat, ieri noapte, un conducător auto care s-a urcat la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 01.10, a fost depistat un bărbat de 31 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fabricii de Zahăr, din municipiul Cluj- Napoca, fiind sub influența alcoolului”, informează IPJ Cluj.

Cel aflat la volan emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie alcoolică de peste 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook