Duminica 22 Decembrie

Șofer reținut de polițiștii clujeni după ce a fost prins beat la volan. Nu avea nici permis


Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat acuzat de comiterea mai multor infracțiuni rutiere.

La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 20.35, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au depistat un bărbat de 44 de ani, din municipiul Gherla, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Mai din municipiul Dej, deşi nu deţine permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, anunță IPJ Cluj. 

Faţă de bărbat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea acesteia, cel în cauză să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul  penal.

Comentarii Facebook