Duminica 24 Noiembrie

Șofer RUPT de beat, prins de polițiști după ce a cauzat un accident rutier la Cluj


Polițiștii clujeni au depistat, marți seară, un conducător auto care se afla beat la volan, după ce acesta a fost implicat și într-un accident rutier.

La data de 14 mai a.c., în jurul orei 22.15, un conducător auto în vârstă de 48 ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale pe strada Beiușului, din Cluj-Napoca”, informează IPJ Cluj

Poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca s-au deplasat la fața locului și au constatat că bărbatul care a provocat evenimentul rutier emana halenă alcoolică, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest. Acesta a relevat o concentraţie de peste 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. 


Comentarii Facebook