Duminica 22 Decembrie

Șofer tupeist, prins fără permis la volan. A încercat să păcălească polițiștii cu documente false


Polițiștii clujeni au depistat, ieri, un șofer care se afla la volan deși nu deținea un permis de conducere.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 19.15, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au depistat un bărbat de 28 de ani, din comuna Cizer, judeţul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 103H, pe raza localităţii Săcuieu, judeţul Cluj, deși nu avea permis de conducere”, informează IPJ Cluj.

În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că permisul prezentat de bărbat ca fiind emis de autorităţile din Irlanda ar fi fals.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.


Comentarii Facebook