Șoferii se plâng că marcajele rutiere trasate pe drumurile din Cluj încurcă mai tare traficul: ,,Mulți greșesc din cauza semnalizărilor rutiere confuze”


Un clipuleț postat pe un grup destinat șoferilor din Cluj a stârnit o conversație aprinsă între clujeni. 

Un clujean a filmat un șofer în timp ce realiza o manevră aparent greșită în trafic: ,,De pe banda cu marcaj înainte face stânga”, a scris cel care a surprins imaginile.

Mulți clujeni l-au atenționat însă, menționând că manevra șoferului nu este greșită.

,,Mai uită-te o dată la marcaje. Perfect legal”, susține un clujean.

,,Omul a semnalizat stânga, s-a încadrat pe banda corectă cu direcție de deplasare înainte și stânga și a făcut stânga.

Acolo pe banda pe care vine biciclistul nu era cedează sau stop?”, a explicat alt șofer.

,,Numai putin... Dacă vine dinspre Iulius, acolo mai putea să schimbe banda, dat fiind faptul ca e linie întreruptă. Sau greșesc eu?”, s-a întrebat alt clujean.

Postarea a primit sute de comentarii, marcajele fiind interpretate de fiecare șofer în propriul mod.

,,Știi de ce? Fiindcă cei ca tine nu văd și nu le trece prin cap că primăria e incompetentă iar poliția e prea fricoasă să amendeze primăria. Sunt mulți care greșesc din cauza semnalizărilor rutiere confuze.

Uită-te la clip și vezi că banda lui are săgeata înainte și la stânga. Omul merge pe banda crezând că are voie la stânga, apoi ce să vezi, nu mai are voie. Văd zilnic o mulțime de soferi indusi în eroare de săgețile alea. Ar trebui să vă obisnuiti sa cautati adevărații vinovati, nu să tot arătați cu degetul către cei bulversati de marcaje.’’, a reclamat un clujean.

Comentarii Facebook