Duminica 22 Decembrie

Șoferii sunt derutați de semnalizarea benzii pentru transportul în comun, din Piața Ștefan cel Mare - VIDEO

 

Unii șoferi susțin că sunt derutrați de modul în care este semnalizată banda dedicată transportului în comun, care a fost amenajată în Piața Ștefan cel Mare.

 

Problema este un indicator temporar care le cere șoferilor să ocolească obstacolul prin dreapta, adică să intre pe linia dedicată transportului în comun. În realitate, cei care au semnalizat zona doresc să evite acest lucru, pentru a permite mijloacelor de transport în comun să circule fluent. 

 

Părerea mea este că în cazul de faţă baliza trebuie respectată indiferent de comunicatul emis de autorităţi şi administraţia locală, comunicat în care se arată că aceea este o bandă dedicată transportului în comun. Nu poţi respecta indicaţiile balizei în unele cazuri, iar în alte cazuri să le ignori. Amplasând defectuos balize direcţionale bulversezi participanţii la trafic, iar astfel în percepţia acestora se inoculează ideea că între o baliză direcţională care indică ocolirea obstacolului prin dreapta şi o baliză direcţională care indică ocolirea obstacolului prin stânga nu există nici o diferenţă. Aplicând defectuos marcajul, în percepţia participanţilor la trafic acest marcaj devine opţional, deoarece din punctul lor de vedere precum şi în urma raţionamentului, unele marcaje ghidează greşit, iar atunci e clar că nu trebuie respectate. La urma urmei, de ce uneori să respecţi marcajele, iar alte ori să nu le respecţi? Pur şi simplu devin opţionale. De câte ori aţi ocolit prin stânga o baliză direcţională de ocolire a obstacolului prin dreapta (şi viceversa) doar pentru simplul motiv că vi s-a părut mai în regulă şi fără riscuri ocolirea balizei prin partea respectivă? De ce ocoliţi baliza din cazul de faţă prin partea stângă? Fiindcă autorităţile şi administraţia locală vă induc în eroare. Aceste balize şi marcaje devin derizorii tocmai datorită faptului că sunt amplasate şi marcate defectuos. Culmea că un participant la trafic trebuie să ia decizii în maxim 2 secunde (deşi 2 secunde e chiar mult, în majoritatea cazurilor deciziile se iau în fracţiuni de secundă având în vedere că la 30 km/h străbaţi o intersecţie într-un timp scurt de ordinul secundelor), dar funcţionarii şi poliţişţii au la dispoziţie zile întregi, ba chiar săptămâni pentru a se consulta, pentru a studia şi pentru a pune în aplicare montarea unei balize direcţionale şi aplicarea unui marcaj”, a precizat un clujean, care a analizat în amănunțime acest caz. 

Acesta a realizat un clip video în care explică eroarea produsă.

Comentarii Facebook