Duminica 22 Decembrie

Șoferul beat la volan și fără permis care a cauzat accidentul mortal de la Iara, externat din spital și reținut de polițiști


Polițiștii clujeni au dispus, ieri, 15 octombrie, măsura reţinerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat care a provocat un accident rutier mortal.

Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului , faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

În fapt, la data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 13.40, bărbatul în vârstă de 50 de ani, din comuna Iara, judeţul Cluj, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 107M, pe fondul unei depăşiri regulamentare ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

În urma accidentului, un bărbat de 42 de ani, din comuna Iara, pasager în autoutilitară, a decedat, iar bărbatul de 50 de ani a fost rănit uşor. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că bărbatul care conducea nu avea permis. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a reieşit că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La acel moment, bărbatul a fost condus la unitatea medicală și internat pentru îngrjiri de specialitate., fiind externat de curând.

În cursul zilei de azi, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către magistrați.

Comentarii Facebook