Duminica 22 Decembrie

Soferul care a accidentat-o mortal pe matusa lui Emil Boc a fost arestat pe 29 de zile

 

Soferul care a accidentat-o mortal pe matusa premierului Emil Boc a fost arestat pe 29 de zile.  El a fugit de la locul accidentului si a fost retinut dupa cateva ore acasa. Viorel Mihut era baut.


Judecatoria Huedin a emis pe numele soferului Viorel Mihut un mandat de arestare pentru 29 de zile. Soferul este cercetat pentru ucidere din culpa, conducerea unui autoturism cu o alcoolemie peste limita legala si parasirea locului accidentului.

 

Accidentul s-a produs luni seara in satul Scrind, in timp ce matusile lui Emil Boc mergeau spre casa, dupa ce au fost in Rachitele in vizita la mama premierului. Cele doua femei se deplasau pe marginea drumului judetean si au fost lovite in plin de autoturismul condus de Viorel Mihut. Barbatul a disparut de la locul accidentului si a fost retinut dupa cateva ore.

 

Potrivit viceprimarului din comuna Rachitele, Gheorghe Capota, autorul accidentului este Viorel Mihut, fratele sefului Serviciului Local de Salvamont, Florin Mihut.

"L-am vazut ieri (n.r. luni), ca a venit pe la primarie si se vedea ca e baut, mi s-a parut ciudat, ca el nu bea. Dupa aia a plecat, dar in loc sa mearga acasa, s-a dus sa mai bea. Doamna Florica cu sora ei, Susana, fusera la sora lor, la mama premierului, în vizita, si mergeau spre casa, spre Scrind. La iesire din sat, le-a lovit Mihut, care venea acasa cu masina, cu viteza. Mi-a povestit Susana", a declarat viceprimarul, citat de agentia NewsIn.

Gheorghe Capota a mai spus ca un frate al mamei premierului a murit tot intr-un accident de circulatie, iar soferul care l-a lovit era beat.

 

Comentarii Facebook