Șoferul care amenința cu cuțitul pietonii, în centrul Clujului, era DROGAT la volan - FOTO


Un pieton a fost amenințat cu un cuțit, marți seara, pe strada Republicii, din Cluj-Napoca. Conform IPJ Cluj, s-ar părea că șoferul de 30 de ani era drogat atunci când a amenințat cu un cuțit mai multe persoane.

Ieri, 16 noiembrie a.c., în jurul orei 21.20, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 6 Poliție a fost direcționată în zona străzii Republicii, fiind indicat un autoturism condus de o persoană cu privire la care există suspiciunea că s-ar afla sub influența alcoolului. 

Polițiștii s-au deplasat în locația indicată, procedând la oprirea în trafic a autoturismului și identificarea conducătorului auto, respectiv un bărbat de 30 de ani, din Cluj-Napoca. 

Din verificările efectuate a reieșit faptul că anterior, acesta ar fi avut un conflict verbal în trafic cu un alt conducător, în cadrul discuțiilor în contradictoriu afișând un obiect tăietor-înțepător.

Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a avut rezultat negativ. Ulterior, acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

Obiectul contondent a fost identificat de polițiști pe capota autoturismului, fiind ridicat în vederea confiscării.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu în ceea ce privește infracțiunea de amenințare, până în acest moment nefiind formulată plângere prealabilă referitoare la această faptă.

Comentarii Facebook