Șoferul Ștefan Tudor Cârjă nu conducea drogat, când a produs accidentul mortal / UPDATE
Poliția Cluj susține că probele de sânge analizate la Institutul de Medicină Legală infirmă probele inițiale, iar șoferul Ștefan Tudor Cârjă nu consumase substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan și de a produce accidentul din noaptea de duminică spre luni. Accidentul s-a soldat cu decesul prietenei acestuia.
Poliția a anunțat în 21 ianuarie o stare de fapt, dar acum totul s-a schimbat. Presa clujeană a citat acest comunicat oficial, din 21 ianuarie, fără a avea posibilitatea legală să verifice actele medicale de la Unitatea de Primire a Urgențelor Cluj, unde au fost făcute analizele care au stabilit presupusul consum de substanțe interzise.
Din 21 ianuarie și până în 23 ianuarie, lucrurile s-au schimbat radical, iar Poliția Cluj s-a grăbit să anunțe că informațiile furnizate public au fost FALSE. Nu se știe încă cine a greșit. Cert este că Biroul de Presă al Poliției Cluj furnizează informații oficiale, primite din teren, de la medici și de la polițiștii care fac cercetările.
”Urmare accidentului din 21 ianuarie 2019, produs pe DN1 E60, în afara localității Florești, a fost înregistrat un dosar penal, cercetările fiind efectuate in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Accidentul s-a soldat cu decesul unei persoane, rănirea gravă a conducătorului auto, existând indicii cu privire la existența substanțelor psihoactive în organismul acestuia din urmă.
În urma primirii Buletinului de Analiză Toxicologică de la Institutul de Medicină Legală, vă comunicăm faptul că rezultatul este negativ în ceea ce privește existența substanțelor psihoactive sau a alcoolului în organismul șoferului implicat în accident, deși testele inițiale, preliminare, de la unitatea de primiri urgențe, au indicat prezența unei substanțe psihoactive.
Cercetările vor fi continuate de către polițiști sub supravegherea unității de parchet competente, având în vedere și rezultatul analizelor toxicologice”, precizează Poliția Cluj.
Citiți mai jos buletinul de presă OFICIAL al Poliției Cluj, în care se anunța că, pe baza probelor de sânge făcute la UPU Cluj, după producerea accidentului, șoferul a fost găsit sub influența unor substanțe interzise.
”Comunicat de presă din data de 21.01.2019:
La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 03:00, pe DN1 E60, pe raza comunei Florești, s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și rănirea gravă a alteia.
Conform primelor informații, un tânăr, de 19 ani, din Florești, în timp ce conducea autovehiculul pe DN1 E60, pe raza comunei Florești, în afara localității, dinspre Huedin spre Cluj-Napoca, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară, peste marcajul longitudinal simplu continuu. Astfel, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp al unui panou de informare situat pe spațiul verde, după care s-a oprit în șanțul de colectare a apelor pluviale.
În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit grav, iar o tânără, de 20 de ani, din Suceava, pasageră în autovehicul, a decedat.
În urma testărilor preliminare efectuate la unitatea medicală, se pare că tânărul ar fi consumat substanțe psihoactive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale”.
O anchetă internă în cadrul Poliției Cluj trebuie să facă lumină în acest caz grav, în privința informațiilor furnizate. Ulterior, ancheta procurorilor va stabili exact ce s-a întâmplat și vina șoferului care a produs accidentul.
Analizele de la UPU Cluj au ieșit POZITIVE la șoferul Cârjă, dar la IML Cluj nu. ANCHETĂ!
83 Comentarii
Drogat sau nu la momentul accidentului totusi a ucis o fata Stefanelu vostru :)))) pe care il pupati in fund... pai daca acesta va e exemplu atunci dati foc la tara mai. Oricum el mai dadea la unu si altu droguri , steroizi etc,... e posibil sa fi gustat din marfa lui. Cine stie ! Si nu sunt mincinos stiu sigur ca mai dadea.
Când veți învăța să scrieți, Știri de Cluj?
În primul rand, contul tău este fals, deci ai dreptate, nu ai cum să fii o bitch. Ești doar o frustrată, sau un cocalar care se ascunde în spatele unui profil furat.
Chiar nu-și dă nimeni seama că ai profilul ăsta din noiembrie 2018? La fel ca și contul de instagram.
Sunt curios la ce naiba îți folosește sau ce vei face cu el, însă oricine… Citeste mai departe
Nu sunteți in stare sa dansați hora unirii, ce sa mai și participați la festivitate . Termin acum de dansat și petrecut și ma voi întoarce la ce știu mai bine.....!!!
Și nu am băut nimic. Trăiască UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE, trăiască țara și Cluj -Napoca, in frunte cu conducătorii și poporul, așa cum e el pictat !!!
No amu ca s-au activat mulți din vechea gasca datorită comentariilor de bun simt de aici, haideți împreuna cu totii indiferent de nație sa donam sânge pt un OM. Și asta nu-i gluma, și nici un grohait aruncat aiurea sa dea impresia de comentariu decent.
@Decebal: mai bine donați pentru un copil nevinovat!
Alt cad de DROGAT...pana la proba contrarie.
https://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/soferul-care-a-omorat-cinci-oameni-calcandu-i-cu-masina-nu-era-drogat-are-epilepsie-590058.html
Asta inseamna sa fii mafiot. Sa omori un om si chiar familia victimei sa te ajute sa scapi nepedepsit si sa musamalizeze chiar ei cazul ca sa poata sa faca bani pe spatele mortii copilului lor de la asigurari.
Atat de corupt e sistemul.
Si uite asa ne cresc noua asigurarile ca sa plateasca daunele facute de niste drogati criminali ce au corupt… Citeste mai departe
@andi: Familia fetei are numai avantaje daca il ajuta pe sofer sa musamalizeze, vor primi bani de un Mercedes nou si despagubiri de milioane pentru moartea fetei de la companiile de asigurari. Asta e interesul familiei, banii, daca nu accepta musamalizarea nu vor primi nici un ban, iar de la soferul drogat nu au cum sa obtina ceva de valoare ca n-are… Citeste mai departe
@Andrei:
Nu toti ar regula-o si pe ma-sa pt bani.
@Untoldeanu: Nici vorba, unii pentru o noapte cu prafuri si DJ Mondiali pe Arena si-ar viola si pisica din coliba asta dupa mama si tata. Asa-i ma zoofilus Untoldist?
@zgomoceanu:
Tu știi mai bine,sunt de acord cu tine lesbianus, ai trecut prin asta de mai multe ori când pt o amărâtă propaganda comunista te-au terfelit aia multă perioada de timp.
atunci e si mai condamnabil! adica esti limpede la minte dar conduci imprudent? criminal cu premeditare
@Ion A.: .....domnule, ai observat ce BMW frumos a fost masina aia... ?!!
@asd: daca era dupa capul lui, ar fi fost BMW, dar fata avea Mertan
@Ion A.: ....da, pe un spalat pe creier n-o sa-l poti trezi la realitate niciodata..!!
Cu atat mai grav ca fiind cu capul limpede a facut ce a facut. Tot cocalar criminal ramane. O sa se faca o manea pt. el cat de repede.
@Mike:
Spuse cel ce poate arunca cu pietre.
@Mouse: Da, pot, pentru ca nu circul ca un decerebrat pe conditiile alea de trafic, mai ales cu inca un pasager in masina.
@Mike: Spune mai bine BOGDAPROSTE, ca de DECEREBRAT ma indoiesc ca n-ai fi.
Ne-am usurat" la primirea vestii, inseamna ca nici fata nu e moarta nu? Ia verificati repede.
@Alexandru:
Vei fi surprins sa afli ca nici măcar nu el a condus.
@Eu: Sărmanul era pieton pe marginea drumului, circulând regulamentar pe partea stângă, când a fost acroșat mișelește de un CLS care a suferit o defecțiune mecanică și propulsat în târgul de mașini. Cu toate acestea, a reușit să acorde primul ajutor victimei, într-un act de pură generozitate, dar din păcate nu a mai putut-o salva...
Ma bucur ca nu e BOC de vina și nu este implicat in scandal. Ma bucur ca gasca anti BOC și Tise a fost anihilată, și nu se mai politizează totul pana la noi ordine. Ma bucur ca a intrat frica in hidoși și cineva i-a pus la respect.
@Antonia. : ce bine ca mi-ai adus aminte, uitasem de mafia din administratia locala! jos PDL!
@Ion A.:
Dar tu nu esti chiar asa hidos, trecut da.E vorba doar de Boc, viitorul nostru presedinte.
@Antonia.: Nu-i altul mai hidos si deformat ca mine, nici macar atat de labil psihic.Nu ma dau pe zeci ca restul.
si acum se pune intrebarea....cum plm sa mai ai incredere in analizele de la UPU cand nu-s bune, militia spune ca nu-s bune... ori aici se incearaca o musamalizare totala....nu inteleg de ce familia fetei care oricum e moarta vrea sa musamalizeze tot....ii e frica de drogat? oricum nu o sa ajunga ca si prigoana (si ala ii fara in picior)....tara pooli,… Citeste mai departe
@andi: taranusule...de 3 zile tot urli ca prostu drogatu drogatu si acum adlam ca nu era nici baut nici drogat. iar ai man***** kakat :))
@andi
Hoțul striga hoțul, chiar crezi ca cineva a falsificat acum probe?
Ce interes ar avea?
@hopaa: hopa si tu cu botul in rahat
Este vrajeala de 2 lei. Care militieni, care doctori intr-un oras unde se moare nevinovat in spitale. Este insa corect ca baiatul nu conducea , daca ar fi condus nu nimerea stalpul. Intr-un oras plin de soferi care conduc beti sau drogati, nu va crede nimeni.
UITE POPA
NU E POPA !
www.StirideCluj.ro o publicatie de tip" FAKE NEWS" care are menirea de a santaja si mintii oameni prin publicarea de articole mincinoase.
@Andrei:
Te simți sau ai fost șantajat, nu cred sau cred ca ești un prostalau dacă te lași și te poate șantaja careva.Nu-ți convine site-ul, liber pe piața muncii.
****re plângăcioasă cu pută :)))
aceasta poveste are un iz de musamalizare ordinara! miroase a coruptie si spaga!
@scandalos!: ma tem ca ai dreptate....
Puteți dona sânge liniștiti, pt o viața care oricum nu va mai fi la fel.
Sa nu fim cârpe ca rai suntem destul.
Ce bine ce le-ati marit salariile medicilor, ca sa fie profesionisti, cu morala ireprosabila, cinstiti si sa isi respecte Juramantul depus.
Din buletinul preliminar toxicologic facut la Urgente reiese ca era drogat. Fotocopia acelui buletin se poate vedea pe www.ziardecluj.ro . Cineva musamalizeaza rezultatele.
Cocalarul a iesit pozitiv la THC, ingredient activ din marijuana, care e DROG, si la APAP, clasa de ingrediente de tip acetaminofen care, in acest context, se poate folosi la… Citeste mai departe
@civil: Absolut adevarat si verificabil! Pozele sunt pe ziar de cluj,scrise negru pe alb. se incearca musamalizarea cazului....
@bula: Testele initiale aratau ca e drogat pentru ca era.
Dupa aia a fost spalat, se aranjeaza testele "la sange" sa iasa cum trebuie. Deaceea si toti betivii prinsi refuza sa sufle in fiola ca sa nu se vada clar pe etilotest in filmare ca au fost bauti si cer la teste la sange ca acolo se aranjeaza sa iasa cum vrei tu, apoi spun ca in filmare… Citeste mai departe
Concluzia: Era doar tanar si prost, nu si drogat. Cand se agita 'modela' aia sa va explice ca nu a fost drogat (stia ea de undeva) nu ati crezut-o, ma rog presa e de vina ca peste tot a scris drogat. A condus ca un prost cu viteza si a pierdut controlul, si-a omorat iubita, un dobitoc, dar la varsta asta multi facem prostii.
@poov: ...mai ales tu faci prostii cand intri pe aici sa postezi, Dibole...!!
@poov: toti ca tine FACETI prostii, nu FACEM! nu sunt toti tinerii retardati si complexati, cu nevoie permanenta de autoconfirmare
@Ion A.:
Si senectutii senili au nevoie de autoconfirmare, altfel ce-ar cauta pe acest site remarcabil?
Nu ca-i tin partea ca putea sa omoare multi nevinovati (unul din asta m-a bagat in sant acum 2 ani), dar ce dracu de comunicat e ala cu "se pare" ? Pai daca se pare, atunci taci din gura, militiene, pana ai confirmarea. Doua zile l-a terfelit toata presa cu "drogat". Vai de ele institutii publice, vai de ei doctori, vai de ea presa, vai de el public,… Citeste mai departe
@Radu: Omul a raportat ce i-a iesit la test, si anume ca era drogat... ca dupa aia drogatul si-a musamalizat cazul mai sus nu e problema lui, ci problema sistemului corupt ce se afla mai sus de el.
Asa fac si betivii, refuza sa sufle in fiola ca sa nu ramana urme ca a iesit pozitiv, apoi cer la sange ca sa musamalizeze cazul si sa iasa om curat,… Citeste mai departe
@Radu: Handicapatule! Analfabetule taci in ***** matii!
Deci nu e un cocalar drogat si prost. E doar un cocalar prost.
Pana a plateasca cineva e randul lui. Va fi destul de ocupat. Oricum ar trebui a fie bucuros ca a scapat de o acuzație. Ca procuror eu as cere repetarea analizelor.
@Pavel: la ce gândire ai de-aia nu ești procuror eu zic sa va vede ti de farfuria voastră hiene de oameni ce sunteți !
@Y: eu zic ca tu esti alanfabet. vede ti?