Duminica 22 Decembrie

Sorin Apostu ramane in arest. Recursul a fost respins! Imagini cu primarul plecand de la Inalta Curte VIDEO EXCLUSIV

 

ICCJ a respins recursul formulat de avocatii lui Sorin Apostu si Calin Stoia. Cei doi raman in arest.

 

Recursul primarului Sorin Apostu a inceput la ora 14.20, la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) si a spus ca nu discuta acasa cu sotia lui despre contractele la care fac referire procurorii DNA. Sorin Apostu a mai adaugat ca nu stia ce contracte are sotia lui, Monica Apostu.

Primarul Sorin Apostu a vorbit si despre cele 17 telefoane mobile gasite in casa lui, spunand ca numai 4 erau functionale.

In legatura cu relatia cu Aspazia Droniuc, invocata de procurorii DNA Cluj, primarul Sorin Apostu a spus ca o cunostea din perioada in care lucra la Monitorul de Cluj. "Aspazia a fost membru PDL o scurta perioada. Ea a spus in fata procurorilor ca eu i-as fi intervenit la directorul Regiei Autonome de Transport in Comun Cluj pentru a obtine contractul de asigurare. Aspazia Droniuc nu mi-a cerut niciun ajutor", a spus Apostu.

Sorin Apostu a contestat si acuzatiile ca ar fi luat mita de la comerciantii de pepeni. "Nu am nicio implicare in acest caz pentru ca nu eu dau autorizatiile de de comert stradal. Avizele se dadeau de organul de specialitate din cadrul primariei si ele erau contrasemnate, cel mai probabil, de viceprimar. Eu nu am cerut vreodata asa ceva", a spus Apostu.

Primarul municipiului Cluj-Napoca a contestat si acuzatiile ca omul de afaceri Simion Muresan, patronul Electrogrup, i-ar fi platit vacante in Dubai si Austria. Primarul Sorin Apostu a necat aceste acuzatii. "Mergeam cu respectivii oameni de afaceri, doar pentru ca eram prieteni", a spus Sorin Apostu. Primarul este acuzat de procurorii DNA Cluj ca a primit cadou vacante in Dubai si Austria de la omul de afaceri Simion Muresan, patronul Electrogrup. Pot sa spun ca eu mi-am platit intotdeauna partea mea. El nu are nicio vila in Grecia, eu am platit 80 de euro pe cazare. Plecarea cu acesta s-a facut in baza relatiei de prietenie dintre noi. Am fost mai multi prieteni. Nu este adevarat ca am incercat sa disimulez plecarile cu familia. O singura data am plecat eu inainte catre Bucuresti si asta s-a intamplat in cazul excursiei in Dubai", a spus primarul.

 

Edilul a fost acuzat ca si-a modificat IMEI -ul telefonului pentru a nu fi depistat de cei care i-ar fi ascultat telefonul. Sorin Apostu a constestat totul si a spus ca: "I-am cerut lui Lucian Pop a fost sa-mi upgradeze telefonul Iphone. De altfel, orice modificare fãcuta in software-ul acestui tip de telefon se poate verifica cu aplicatia iTune, iar eu nu doream decat sa-mi imbunatatesc software-ul cu o versiune mai noua eliberata pe site-ul american al companiei producatoare".

In plus, a mai mentionat in fata judecatorilor de la ICCJ ca nu stia de contractele incheiate de sotia sa cu diverse firme. "Am aflat din dosar ca sotia mea a incheiat contracte de consiliere juridica cu Stoia (n.red. Calin Stoia, actionar Brantner Veres). Ea isi lua de lucru acasa si eu venem tarziu, asa ca nu am stiut despre aceste contracte", declarat Sorin Apostu.

 

Primarul si omul de afaceri, Calin Stoia, sunt in drum spre Cluj-Napoca si vor sta in continuare in arestul IPJ Cluj.

Comentarii Facebook