Duminica 22 Decembrie

Spărgător de case prins de polițiști la Cluj. Prefera echipamentele IT


Un bărbat de 36 de ani este cercetat de polițiștii clujeni pentru sustragerea mai multor bunuri din imobile.

În urma activităţilor de cercetare penală efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj- Napoca, au dispus efectuarea urmăririi penale împotriva unui bărbat de 36 ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Bărbatul este bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită Codul penal.

În perioada mai-iunie 2014, bărbatul ar fi pătruns în două imobile din municipiul Cluj-Napoca, de unde ar fi sustras echipamente IT (2 laptopuri, stick de memorie, stick acces internet) şi un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de peste 3.000 lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Comentarii Facebook