Duminica 22 Decembrie

Spărgător de locuințe, prins de polițiștii clujeni. A furat bani și bijuterii de peste 10.000 euro


Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au reţinut pentru 24 de ore un bărbat cercetat pentru furt calificat.

La data de 17 februarie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Cluj-Napoca, în colaborare cu poliţiştii Secţiei 7 Poliţie, au identificat şi reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 35 de ani, din localitatea Lunca Mureşului, judeţul Alba”, informează IPJ Cluj. 

Conform oamenilor legii, acesta este bănuit că, în perioada noiembrie – decembrie 2018, ar fi sustras bunuri (bani, bijuterii și telefoane mobile) din trei locuinţe de pe raza municipiului Cluj-Napoca, cu un prejudiciu estimat de părţile vătămate la peste 50.000 lei.

Poliţiştii au dispus reţinerea pentu 24 de ore a bărbatului, urmând a fi prezentat în faţa magistraţilor din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

La activitități au participat şi luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Cluj.

Comentarii Facebook