Duminica 22 Decembrie

Spărgător de mașini, prins de clujeni cu spirit civic. L-au dat pe mâna polițiștilor



Polițiștii clujeni au prins un spărgător de autoturisme, la Gherla, cu ajutorul unor oameni cu spiit civic.

La data de 20 martie a.c., în jurul orei 00:15, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Gherla - Biroul de Ordine Publică au prins în flagrant delict, cu sprijinul unor cetățeni, un tânăr în timp ce încerca să sustragă bunuri din autoturisme”, informează IPJ Cluj.

Cel în cauză, un tânăr, de 19 ani, din Gherla, a fost identificat pe strada Teilor, din municipiu, loc în care se aflau autoturismele parcate, închise, dar neasigurate.

Tânărul este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.

Comentarii Facebook