Duminica 22 Decembrie

Spărgător de mașini, prins în flagrant la Cluj. Când au văzut cine e, polițiștii l-au reținut pe loc


Polițiștii clujeni au depistat, în flagrat, un spărgător de mașini, luni dimineața, în timp ce se aflau în patrulă.

În 10 august a.c., în jurul orei 05.00, doi agenţi de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei mun. Cluj-Napoca care erau în serviciul de patrulare pe str. Aurel Suciu, au depistat în flagrant un bărbat care a pătruns fără drept într-un autoturism aflat în parcare”, informează IPJ Cluj.

Din cercetări a rezultat că, la sfârşitul lunii iulie, bărbatul de 25 ani, din Aghireşu, judeţul Cluj, ar mai fi sustras dintr-un alt autoturism bunuri în valoare de aproximativ 4.000 lei.

Astfel, a fost dispusă continuarea urmăririi penale faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tentativă furt calificat, fiind luată măsura reţinerii pentru 24 ore.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente, urmând ca bărbatul să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii Facebook