Duminica 22 Decembrie

Spărgători de garaje, prinși de polițiștii clujeni. Au ajuns în spatele gratiilor pentru câteva unelte



Poliţiştii clujeni au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi suspectaţi a fi comis mai multe furturi din garaje în Cluj-Napoca.

La data de 7 mai a.c., poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Cluj-Napoca, au identificat şi reţinut pentru 24 de ore doi bărbaţi, pe care îi suspectează de comiterea unui furt din garaj, faptă comisă în perioada 21 – 23 aprilie a.c., în municipiul Cluj-Napoca”, informează IPJ Cluj.

Conform oamenilor legii, ce doi bărbaţi, ambii în vârstă de 17 ani, din Cluj-Napoca, ar fi sustras dintr-un garaj aparţinând părţii vătămate V.S.A. din Cluj-Napoca, mai multe scule electrice şi un aparat de sudură, creând un prejudiciu de aproximativ 2500 de lei rămas nerecuperat.

La expirarea perioadei de reţinere cei doi bărbaţi vor fi prezentaţi în faţa judecătorului pentru drepturi şi libertăţi, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Comentarii Facebook