Duminica 22 Decembrie

Spărgători de locuințe cercetați de polițiștii clujeni! Au cauzat pagube de peste 20.000 lei



Trei spărgători de locuințe, din județul Mureș, au fost prinși de polițiștii clujeni, aceștia fiind bănuiți că ar fi sustras bani şi bunuri din două locuinţe din Turda, creând prejudiciu de peste 20.000 de lei.

La data de 28 aprilie a.c., în urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Turda, s-a dispus continuarea urmării penale faţă de trei persoane, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat”, anunță reprezentanții IPJ Cluj.

Potrivit oamenilor legii, cei trei, cu vârste cuprinse între 23 şi 42 de ani, din judeţul Mureş, în perioada iunie - octombrie 2014, ar fi pătruns, prin efracţie, în două locuinţe din Turda. Din interior şi-ar fi însuşit bani, telefoane mobile şi bijuterii, în valoare de peste 20.000 de lei.

Faţă de cele trei persoane, aflate în stare de deţinere în alte cauze, se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi pentru recuperarea prejudiciului.

Comentarii Facebook