Spargatorii au viata grea! Usa de la casa de schimb Shaker i-a tinut pe hoti departe. Nu s-a furat nimic - VIDEO si FOTO
Spargerea de la casa de schimb valutar Shaker, de pe strada Bolyai, nu s-a "consumat" pentru ca hotii nu au putut sa treaca de usa termopan.
Politistii au avut si ei batai de cap si au "lucrat" doua ore pentru a intra in casa de schimb si pentru a verifica daca s-a furat ceva.
Politia a fost alertata de tentativa de spargere la ora 8.00, de catre casierita, care a reclamat ca butucul de la yala lipseste. Criminalistii au prelevat probe de la casa de schimb Shaker, dar nu au putut intra pentru ca usa "refuza" sa se deschida.
Abia in jurul orei 12.00 usa a fost deschisa de catre angajatii unei firme specializate. Surse din randul anchetatorilor au precizat pentru Stiri de Cluj ca "spargatorii au smuls butucul de la yala, dar nu au reusit sa deschida usa. Probabil ca nu au putut lucra pentru ca zona unde este plasata casa de schimb este circulata chiar si noaptea".
Patronii casei de schimb valutar au respirat usurati cand au vazut ca spargatorii nu au reusit sa intre in sediu si nu au furat nimic.
1 Comentariu
Hoti prosti, politisti mai fraieri...