Duminica 22 Decembrie

Spectacolul ”Lacrimosa” în Cimitirul Central, în ziua de 1 noiembrie

 

Cimitirul Central/Házsongárd va găzdui joi, 1 noiembrie, de la ora 18.00, un concert susținut de orchestra și corul ”Opera Group Project”, sub bagheta dirijorului Vlad Eniu și în regia Inei Hudea.

 

Lacrimosa e un spectacol-rugaciune, e lacrimă și lumină pentru sufletul celor adormiți. Lacrimosa e pioasă și caldă amintire, candelă de veghe pe drumul mântuirii. Lacrimosa e corul vocilor de AICI pentru cei dragi de DINCOLO”, a spus Ina Hudea, profesor al Academiei de Muzica ”Gheorghe Dima” si regizorul acestui spectacol.

 

Lacrimosa este un spectacol care pastreaza valentele apreciate ale concertelor organizate de noi pana acum in acest spatiu. Ave Maria a impresionat pe toți cei prezenți în Cimitirul Central de Luminație si foarte mulți ne solicită evenimentul ”exact la fel”. Emoția transmisă s-a amplificat de la un an la altul, de la Requiem, primul eveniment desfășurat de Scena Urbană în Cimitirul Central, în 2015, la Ave Maria de anii trecuți. Este un alt fel de a descoperi un loc încărcat de istorie și poveste, într-o zi dedicată până la urmă acestor povești și comunității din care ele provin, Luminația, sau Ziua Morților”, spune arhitectul Daniela Maier, coordonator al proiectului și inițiatorul Scenei Urbane, preşedinte al Ordinului Arhitecților din România- filiala Transilvania.

 

Evenimentul va continua in data de 3 noiembrie ora 11.00 cu TUR GHIDAT susţinut de istoricul prof. Vladimir-Alexandru Bogosavlievici.

Comentarii Facebook