Duminica 22 Decembrie

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii va fi dotat cu echipamente medicale, în valoare de peste 2,73 mil. de lei


Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va achiziționa nu mai puțin de 110 noi echipamente și aparaturi medicale, în valoare de peste 2.730.000 de lei.

Printre echipamentele care urmează să fie achiziționate de instituția spitalicească se numără un aparat de anestezie, un videolaringoscop, un ecocardiograf, două defibrilatoare, o masă de operații cu accesorii ORL, un cistoscop pediatric, o stație centrală de monitorizare, două paturi pentru sugari și o lampă scialitică.

De asemenea, Spitalul de Copii va achiziționa și un timpanometru, o targă, cinci monitoare pentru urmărirea funcțiilor vitale, un sterilizator, două sisteme de încălzire a pacientului, trei aparate EKG portabile, cinci Holtere EKG, cinci Holtere TA, 15 infuzomate și 20 de injectomate.

Comentarii Facebook