Duminica 22 Decembrie

Spitalul de Copii din Cluj, dotat cu peste 300 de echipamente de ultimă generație


Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca a fost dotată cu nu mai puțin de 308 echipamente medicale de înaltă tehnologie, necesare pentru a facilita diagnosticarea și tratarea optimă a micilor pacienți.

„Este o nouă reușită care reconfirmă faptul că domeniul sanitar reprezintă o prioritate absolută a forului administrativ județean. Dincolo de suma considerabilă de bani pe care am obținut-o din fonduri europene, ceea ce este cu adevărat important sunt sutele de dotări pe care le-am achiziționat și care vor contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a micilor pacienți”, transmite Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Printre echipamentele achiziționate în cadrul proiectului și de care beneficiază deja instituția sanitară din subordinea Consiliului Județean Cluj se numără un aparat de grafie digitală cu fixare pe tavan cu detector digital wireless, o ambulanță pentru transportul pacienților, un sistem complet de videolaringoscopie pentru intubație dificilă, două dispozitive HVNl - High Velocity Nasal lnsuflation, un ecocardiograf, un ecograf ultraportabil cu trei transductori – convex, liniar, cord, cinci paturi de terapie intensivă, diverse echipamente pentru completarea sistemului de bronhoscopie flexibilă și rigidă, precum și a celui de laringoscopie din UPU, dar și un sistem de cinci monitoare pentru urmărirea funcțiilor vitale cu stație centrală de monitorizare.

Finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, proiectul a avut o valoare totală de 6.836.054,90 lei.

Comentarii Facebook