Duminica 22 Decembrie

Spitalul de la Borșa a fost acreditat de ANMCS

 

Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa a obținut din partea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (A.N.M.C.S.), Certificatul de Acreditare, document care reflectă calitatea actului medical și a serviciilor pe care spitalul le oferă pacienților.

 

Conform Ordinului Ministrului Sănătății, instituția spitalicească a fost încadrată în categoria V, atestare care se acordă unităților ce asigură servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronic, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative.

 

Activitatea de evaluare a presupus aplicarea unui set de cca. 800 de întrebări prin care membrii comisiei au urmărit modalitatea de funcționare a entității sanitare în ceea ce privește infrastructura și dotările specifice activității medicale, precum și realizarea demersurilor necesare și întocmirea documentelor relevante, astfel încât să existe certitudinea că pacienții beneficiază de servicii medicale și de cazare adecvate, de medicamentație și tratament corespunzător.

 

În urma procesului de analiză și evaluare a criteriilor stabilite la nivel național pentru acordarea acreditării, Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa, aflat la primul ciclu de acreditare, a obținut un punctaj de nu mai puțin de 94,39%. Documentul astfel obținut demonstrează faptul că instituția spitalicească îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia, pe durata de cinci ani a perioadei de valabilitate a certificatului de acreditare, de finanțare din partea Ministerului Sănătății, intrând într-un proces de evoluție continuă și îmbunătățire a actului medical, necesar pentru îndeplinirea criteriilor aferente celui de-al doilea ciclu de acreditare.

 

Acreditarea acestei unități medicale reprezintă cu adevărat o reușită întrucât vorbim despre un spital care funcționează în mediul rural, în domeniul bolilor psihice și care gestionează bolnavi cronic. Sunt tot atâtea elemente care cresc gradul de dificultate a misiunii și responsabilitatea echipei manageriale și medicale de la Borșa, echipă care prin profesionalism și dăruire a făcut însă posibil acest succes. Desigur, investițiile finanțate din bugetul forului administrativ județean, inclusiv construcția de la zero a noului imobil, au contribuit în mod semnificativ, la obținerea acreditării” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

 

Înființat în urmă cu 60 de ani, în anul 1957, Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa este o unitate sanitară de monospecialitate, care asigură asistență medicală în specialitatea psihiatrie pentru adulți, pacienții spitalizați fiind cei care prezintă tulburări psihice cronice: schizofrenii cronicizate, tulburări afective și delirante cronice, epilepsii, dependențe alcoolice cronice. În prezent, instituția spitalicească are nu mai puțin de 195 de paturi.

 

Acreditarea este un proces continuu, ce se realizează o dată la cinci ani și care confirmă că o unitate medicală dispune de resursele și competențele necesare pentru a acorda îngrijiri medicale, fiind necesară atât pentru instituțiile sanitare de stat, cât și pentru cele private, care vor să intre în relații contractuale cu Casele de Asigurări de Sănătate.

Comentarii Facebook