Spitalul Regional de Urgență din Florești a primit o alocare uriașă de fonduri


Spitalul Regional de Urgență din Florești a primit o alocare uriașă de fonduri din partea Comisiei Europene.

Unitatea medicală ce va fi construită în Florești are o creditare de 47 de milioane d euro asigurată de Comisia Europeană.

Primăria Florești este o parte integrantă și activă a grupului de entități (autorități publice locale, autorități naționale și europene, actori financiar și tehnici) care au pus umărul din plin pentru a se ajunge în această fază premergătoare depunerii cererii de finanțare.

Este de ajuns a aminti aici că Primăria Florești este cea care a eliberat Certificatul de Urbanism aferent viitoarei construcții, a realizat Planul Urbanistic Zonal și apoi a lucrat la modificările succesive ale acestuia, care s-au făcut pentru a fi în concordanță cu cele solicitate de consultanții tehnici internaționali. De asemenea, administrația publică locală floreșteană s-a ocupat și de obținerea avizelor și acordurilor necesare pentru ase ajunge în această fază a proiectului”, a explicat primarul comunei, Horia Șulea.

SRU Florești va avea peste aproximativ 900 de paturi și 120.000 mp construiți. (Zonă tratament pacienți – 43.315 mp, Zonă tratament ambulatoriu – 11.400 mp, Suprafețe de Diagnostic și Tratament - 19.265 mp, Servicii de suport – 15.055 mp, Suprafețe de instruire – 3.195 mp, Suprafețe tehnice și de circulație – 27.670 mp). Saloanele vor fi de 1-2 paturi și vom avea un număr de peste 42.000 de internați per an și 270.000 cazuri de ambulatoriu per an. Spitalul va putea procesa undeva la 100.000 de cazuri de urgențe anual, a mai spus primarul Horia Șulea.

Costul total al investitiție este de 520 de milioane de euro (2,5 miliarde de lei), iar proiestul ar trebui să fie terminat în 4 ani. 

Comentarii Facebook