Duminica 22 Decembrie

Spitalul Regional de Urgență Florești-Cluj va avea 900 de paturi

 

Spitalul Regional de Urgență Florești-Cluj va avea 900 de paturi și va costa 500 de milioane de euro. 

 

A fost prezentat draftul de Studiu de Fezabilitate al Spitalului Regional de Urgență Florești-Cluj, astazi la Prefectura Cluj. Alături de Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, Ministrul Cercetării și Inovării, Nicolae Burnete, reprezentanți ai consultantului, ai Băncii Mondiale, ai grupului ce se ocupă de proiectare, alături de prefectul județului Cluj, Aurel Cherecheș, parlamentari și europarlamentari, prefecți din județele limitrofe, ne-am bucurat de această reușită și am privit cu încredere spre viitor. Acum trebuie să lăsăm de o parte interesele de partid, orgoliile legate de lupta politică, interesele mici, orgoliile meschine și să punem umărul la acest proiect de țară, la ceea ce va fi bijuteria Spitalul Regional de Urgență Florești - Cluj. Va fi greu, dar, sunt convins, nu imposibil ca în 2023 acesta să fie finalizat”, a spus primarul comunei Florești, Horia Șulea. 

 

Care sunt cifrele viitorului spital:

 

Costul total de peste 500 milioane euro (construcție-300, dotări, echipamente-76 plus multe altele)

- 849 paturi + 60 paturi de ambulatoriu de zi

- 120.000 mp construiți (Zonă tratament pacienți – 43.315 mp, Zonă tratament ambulatoriu – 11.400 mp, Suprafețe de Diagnostic și Tratament - 19.265 mp, Servicii de suport – 15.055 mp, Suprafețe de instruire – 3.195 mp, Suprafețe tehnice și de circulație – 27.670 mp). 

- Peste 42.000 de internați per an, 270.000 cazuri de ambulatoriu per an

- 100.000 de cazuri de urgențe anual

- Vom avea secții determinate nu de specialități ci de componente ale corpului uman: Centrul Cap-Gât, Centrul Cardio Toracic, Centrul Abdominal, Centrul de Traume și Șira Spinării, Centrul Medicină Internă, Centrul mama și Copilul.

 

Fiecare cu specialități (neurologie, Ofta, maxilo-facial / Pulmonare, cardiologie, chirurgie toracică/cardio vasculară / Gastroenterologie, urologie, chirurgie generală, nefrologie / Ortopedie, chirurgie plastică, unitate de arși, chirurgie vasculară / Dermatologie, medicină internă, boli metabolice, endocrinologie, imonologie, hematologie, psihiatrie / Ginecologie, obstetricp, chirurgie pediatrică, pediatrie, neonatologie.

 

- Saloane de 1-2 paturi!!!

- Total spital: 849 paturi,

- Tratament medical: 300 paturi, Chirurgie: 369 paturi, Mama și copilul: 75 paturi, Terapie intensivă: 81 paturi, Secția de arși: 12 paturi, Secția neonatală: 12 paturi

- Ambulatoriu: Urgențe – 60 paturi, Speciale – 70 camere, Chirurgie de zi – 20 paturi/locuri, Tratament ambulatoriu – 12 locuri/paturi

- Diagnostic și Terapie: Imagistică – 23 camere, Chirurgie – 22 camere, Endoscopie – 6 camere, Cardiologie invazivă – 3 camere, Cardiologie non invazivă – 12 camere, Clinică neurologie – 3 camere.

Comentarii Facebook