Duminica 22 Decembrie

Sprijin financiar pentru copiii cu dizabilități din Cluj-Napoca. Cum se face înscrierea în program


Copiii cu dizabilități din Cluj-Napoca vor primi lunar un sprijin de 600 de lei. 

Autoritățile locale estimează că peste 950 copii cu dizabilități din municipiu vor beneficia de programul prin care se oferă suport financiar familiilor cu copii cu dizabilități în fiecare lună.

În urma aprobării proiectului de HCL în ședința Consiliului local de luni, 25 martie, prin care a fost alocată suma de 5.000.000 lei de la bugetul local pentru acest program, au început înscrierile, de ieri 26 martie.

Proiectul dorește să susțină familiile cu copii cu dizabilități, care se confruntă cu costuri ridicate ale tratamentelor. 

Pentru a beneficia de acest sprijin, beneficiarii trebuie să aibă domiciliul în Cluj-Napoca, să fie încadrați într-un grad de handicap și  să nu fie instituționalizați. De asemenea, solicitantul, tuorele legal sau părintele trebuie să aibă și el, domiciliul în Cluj-Napoca. 

Pentru cei aflați deja în evidențele D.A.S.M. Cluj-Napoca este suficientă depunerea unei cereri, iar suportul financiar este asigurat începând cu luna următoare înscrierii. 

Cererile, alături de alte documente necesare pot fi trimise fie online la adresa de email registratura@primariaclujnapoca.ro sau dizabilitati@dasmclujnapoca.ro, sau  depuse și fizic la registratura D.A.S.M., registratura Primăriei sau primăriile de cartier. 

Pentru cererile aprobate, suportul financiar se va vira lunar în contul bancar al beneficiarului/solicitantului, începând cu luna aprilie. 

Comentarii Facebook