Duminica 22 Decembrie

Stâlpii de iluminat de pe strada Iuliu Maniu din Cluj au fost montați strâmb. Autoritățile neagă, dar imaginile vorbesc de la sine- FOTO


Pe strada Iuliu Maniu, recent renovată, au apărut și corpurile de iluminat public, însă felul în care arată lasă de dorit.

Stâlpișorii pentru iluminatul public par strâmbi, amplasați chiar în bătaie de joc pe alocuri. 

Un clujean care a trecut prin zonă a fotografiat lucrările ,,de unică folosință”, făcând imaginile publice pe un grup destinat civicilor clujeni.

Răspunsul clujenilor n-a întârziat să apară, mulți dintre aceștia fiind oripilați de felul în care sunt irosiți banii publici. 

,,Mi-e scarba deja! Nu numai ca-s strambe dar se vede de la o posta ca sunt de calitate proastă și designul e urat.”,

,,Iluminare stradala marca Turnul din Pisa”

,,Așa bătaie de joc de mult nu mi-a fost dat sa vad.”

,,Pfuiii ce strambe is cladirile alea! O, stai.”

,,Lucrările lasă de dorit ! Totul e făcut de mântuială! Interesează pe cineva din Primărie ? Nu cred ! Lucrări făcute fără nici un rost! Bani publici irositi!”, au fost doar câteva din comentariile clujenilor. 

UPDATE 

Reprezentanții Primăriei neagă faptul că stâlpii ar fi fost montați greșit și susțin că totul ar fi vina șoferilor din zonă. 

,,Stâlpii nu au fost puși în mod eronat, ci au fost deteriorați de șoferi. Până la finalizarea recepției, acești stâlpi sunt responsabilitatea constructorului, urmând să fie înlocuiți pe cheltuiala acestuia", transmit autoritățile locale. 

Foto: Facebook/ Clujul Civic 

437707256_7671274912933286_2592260794023314324_n.jpg

437707245_7671275102933267_3956294902280277530_n.jpg

438082669_7671274932933284_5436886958179101649_n.jpg

437376981_7671274562933321_471121841174918688_n.jpg

Comentarii Facebook