Miercuri 18 Decembrie

Statia CFR Nokia de la Jucu, alimentata cu energie solara

Compania CFR a anuntat ca investitia in amenajarea punctului de oprire din apropierea fabricii Nokia a costat aproape un milion de lei.

 

Potrivit unui comunicat al companiei, punctul de oprire feroviar amenajat pe linia Apahida - Dej este primul alimentat cu energie solara. "Avand in vedere pozitia relativ izolată a parcului industrial, respectiv distantele mari fata de retelele de utilitati existente, precum si suprafata mare a acestuia, alimentarea cu energie electrica este posibila prin intermediul unor celule fotovoltaice cu acumulatori, precum si senzori de detectie a materialului rulant si a publicului calator", se arata in comunicatul CFR.

 

Sistemul ofera autonomie si functioneaza la temperaturi cuprinse intre minus 30 si plus 50 de grade Celsius.


Amenajarea statiei din Jucu de Jos a durat doi ani, intre 2008 si 2010, si a costat 950.000 de lei. Lucrarea a fost finantata de CFR SA si a fost data in folosinta in 15 septembrie.

 

Potrivit oficialilor companiei, statia Jucu de Jos dispune de un peron metalic, iar accesul la peron se face prin intermediul unor scari de beton. Punctul de oprire a fost construit pentru cei care lucreaza in parcul industrial din Jucu, ocupat de compania Nokia.

Comentarii Facebook