Duminica 22 Decembrie

Stradă din Cluj-Napoca, transformată într-un cimitir auto. Parcările și trotuarele sunt pline de mașini dezmembrate și taxiuri stricate


Un clujean susține că strada Caracal din municipiul Cluj-Napoca a fost transformată într-un cimitir auto. El a relatat că problema persistă de câțiva ani, iar parcările și trotuarele sunt pline ochi cu mașini dezmembrate sau taxiuri stricate. 

Din acest motiv, cei care locuiesc pe strada Caracal au de suferit pentru că parcările publice sunt limitate în zonă. 

Clujeanul este revoltat că mașinile dezmembrate și stricate stau pe domeniul public, în loc să fie mutate în curtea service-ului din zonă despre care bănuiește că ar contribui la această problemă. 

E o problemă constantă în ultimii ani pe strada Caracal, unde staționează mașini dezmembrate și nenumărate taxiuri (am numărat 13 într-o zi) aflate în reparație. În condițiile în care parcările publice sunt limitate în zonă, aglomerarea de mașini dezmembrate nu ajută locatarii străzii.

Dacă cumva acolo funcționează un service de reparații, acesta ar trebui să fie și locuri de parcare să-și servească în interiorul curții service-ului, nu pe spațiul public.”, a transmis un clujean. 

*Fotografie cu caracter ilustrativ!

Comentarii Facebook