Duminica 22 Decembrie

Străzile din Cluj - pericol public! O clujeancă a căzut într-o groapă. Muncitorii se aflau acolo și n-au avertizat-o: „Cum pot să fie așa inconștienți?”


O clujeancă a ajuns la urgențe după ce a căzut într-o groapă săpată şi neacoperită corespunzător de muncitorii care lucrau la trotuar, pe o stradă din cartierul Iris. Deși aceștia se aflau la fața locului, femeia nu a fost avertizată de potențialul pericol. 

Femeia s-a lovit rău la un picior, dar și la cap. 

„Vă relatez o întâmplare nefericită de ieri. Aseară, în jurul orei 20 am ieșit la alergat ca de fiecare dată, pe străzile Clujului. Toate bune și frumoase până am urcat Podul Terapia. Am coborât și am constatat că luminile stradale încă nu erau aprinse, în acea zonă fiind foarte întuneric. După ce am trecut de Lukoil am văzut în apropiere 3 domni care staționau pe trotuar… Unul era cu spatele, iar ceilalți doi cu fața spre mine fiind foarte întuneric și masina acestora parcată pe marginea drumului fără marcaje cum că lucrează la trotuar, semnalizat cu ceva semn.

Am vrut sa îl ocolesc pe primul domn care era cu spatele spre mine și preocupat să fumeze, să râdă cu ceilalți doi care nici ei nu m-au avertizat în niciun fel văzându-mă că mă îndrept spre ei și fiind întuneric… Am căzut în groapa săpată de ei cauzându-mi o lovitură la genunchi și cap foarte puternica. Pe moment nu am știut ce se întâmplă cu mine. M-au scos acei indivizi șocați din groapă. Nu pot să vă descriu durerea ce o aveam, furia pentru nepăsarea lor și indiferența. 

Așezându-se pe jos au vrut sa îmi îndrepte piciorul, nu i-am lăsat pentru că aveam dureri îngrozitoare. Alți muncitori au venit la fața locului cu brațele pline de cumpărături din Lukoil uitându-se la mine ca la felul 13, dar nepasandu-le să semnalizeze acea groapă. Într-un final le-am spus printre lacrimi: Cum pot să fie așa inconștienți? Puteam să mă nenorocesc grav, numai Dumnezeu m-a salvat.

Nimeni nu a spus nimic m-au urcat în mașina de lucru și m-au adus până în fața blocului după care șoferul a plecat, urmând ca eu să merg la urgență. Doresc neapărat sa atrag atenția pentru ca aceste greșeli să nu se mai întâmple! Ca semnal de alarmă pentru locuitorii acestui oraș. Eu urmează sa mai fac demersuri medicale pentru recuperare, după lovitura de la picior (genunchi). Încă sunt traumatizată de nepăsarea altora! După ce am pățit eu, groapa din fața Terapia (cartierul Iris) a fost deja iluminată”, a relatat femeia pentru Știri de Cluj.

După acest incident, problema a fost remediată de către cei de la RADP Cluj-Napoca, care au montat indicatoare de semnalizare. Acest lucru ar fi trebuit să fie făcut înainte de începerea lucrării.

p.jpeg


Comentarii Facebook