Duminica 22 Decembrie

Studenții de la UBB Cluj: Cazarea peste vară în cămine e de TREI ori mai scumpă

 

Studenții de la UBB Cluj se plâng că plătesc de trei ori mai mult pentru cazarea în camin pe timpul verii.

 

Căminele UBB Cluj din Hașdeu intră în reparații și se închid pe timpul verii, astfel că Organizația studenților din UBB Cluj a contactat Universitatea Tehnică pentru a rezolva problema. UBB Cluj nu a fost de acord, în niciun caz, să permită cazarea pe perioada a trei luni în camine.

 

Ca răspuns la solicitarea numărul 12240, depusă de Organizația Studenților Universității Babeș-Bolyai, privind cazarea studenților din UBB în căminele Universității Tehnice pe perioada verii, în urma ședinței din 2.06.2015 a Consiliului de Administrație al UT Cluj-Napoca  s-a hotărât să fie acceptată solicitarea depusă. Așadar, studenții UBB se vor putea caza pe perioada verii în căminul 7 din  Complexul studențesc Observator, contra sumei de 260 de lei/lună. Cazările se fac în limita locurilor disponibile, iar cererile pentru cazări se pot depune începând cu data de 3 iulie 2015 pe strada Memorandumului, nr. 28”, se arată într-un comunicat al OSUBB.

 

Una dintre studentele afectate, A.E., ne-a relatat sub protecția anonimatului, că este o bătaie de joc, mai ales că în Hașdeu vor fi cazați ”petrecăreții” de la festivalurile care vor avea loc în oraș în această vară. ”Îsi bat jos de noi studentii de la UBB. Ne vand caminele pentru festival si ne pun sa ne cazăm pe o suma aproape tripla decat la noi (la UBB), care plateam 100 de lei. Acolo, în Obervator, camin 7,  vom sta cate 4 în cameră și plătim 260, iar in 14 am stat pe vara 2 pentru suma de 120, asta e batjocura curata”, a spus studenta.

 

Paul-Alexandru Fărcaş, purtătorul de cuvânt al UBB Cluj, a spus că pentru festivaluri cazările vor fi numai pe durata a maxim 7 zile.

 

Le închidem toate pentru că urmează reparații, dezinfecție și dezinsecție. Toate vor fi închise peste vară. Există unele grupuri care vor fi cazate grupuri, dar numai câteva zile, maxim o săptămână”, a declarat Paul-Alexandru Fărcaş, purtătorul de cuvânt al UBB Cluj.

 

Acesta a mai spus că UBB Cluj va găsi soluții de cazare pentru doctoranzi și pentru studenții implicați în cercetare sau alte activități ale UBB Cluj. ”Noi vom găsi soluții pentru acești studenți, dar nu putem găsi și pentru cei care rămân peste vară la lucru în Cluj-Napoca”, a mai afirmat Paul-Alexandru Fărcaş.

 

Organizația studenților din UBB Cluj a identificat soluția încheierii unui parteneriat cu UTCN, pentru cazarea studenților. 

Comentarii Facebook