Duminica 22 Decembrie

Studenții străini de la UMF Cluj, tratați ca studenți ”second hand”. Nu sunt vaccinați și nu pot face practică în spitale - EXCLUSIV


Studenții străini de la UMF Cluj sunt furioși pentru că Universitatea a decis ca ei să nu fie vaccinați anti COVID, ceea ce nu le permite să participe la practica clinică.

Problema este ca facem cursurile doar online. Facultatea ne-a promis că, după ce vine vaccinul, vom putea sa începem cursurile în sistem hibrid, cu partea teoretică online și cea practică în spital.  Deci o mulțime de persoane s-au înscris pentru a face vaccin.

Acum, facultatea ne-a comunicat că nu mai sunt vaccinurile pentru noi, dar aproape 100% dintre studenți români s-au vaccinat deja. Deci studenții în limba româna vor putea sa înceapă practica în februarie, dar noi, studenți din străinătate, nu.

Trebuie sa știți că Facultatea ne-a promis pentru semestrul întâi două săptămâni la clinica, și la final nu am făcut nimic”, ne-a relatat un student. 

UMF Cluj este singura universitate care face diferența între studenți

Celelalte universități de medicină din țară au pus la cale un sistem, în care toți studenții să ajungă la practica din spitale, vitală pentru pregătirea medicilor.

Facultatea din Iași a făcut sistem hibrid pentru semestru 1, chiar dacă nu a fost vaccinul. UMF Timișoara  a comunicat deja că activitățile se vor relua în sistem hibrid pentru semestru 2. Doar UMF din  Cluj nu a făcut nimic și ne uita.

Trebuie sa știți că, pentru studenți la medicina dentară, practica este extrem de importantă și nu putem sa lucram în viitor dacă nu putem sa învăța acuma la facultate.

Acuma, toți student suntem furioși și căutam o soluția pentru a schimba situația

UMF Cluj are circa 2700 de studenți străini

Studenții străini au discutat duminică cu reprezentanții UMF Cluj, dar nu s-a ajuns la niciun acord.

Acuma cu toti studenții facem o scrisoare pentru că nu suntem de acord cu situația aceasta. Asteptăm un răspuns, dacă nu vom face și alte intervenții”, a mai spus acesta.

Cei 2.700 de studenți străini de la UMF Cluj achită anual câte 6000 de euro taxă, adică 16,2 milioane de euro.

------------------------

UPDATE

Știri de Cluj nu a reușit să contacteze pe nimeni din partea UMF Cluj pentru a comenta această situație. Rectorul Anca Buzoianu nu este disponibil, purtătorii de cuvânt nu răspund la telefoane. 

Prodecanul relații internaționale și studenți străini, Conf. dr. Anca Simona Bojan, este ocupată. ”Vă va suna doamna conferențiar”, ne-a spus cineva care a răspuns la telefonul acesteia, telefon postat pe site -ul oficial al UMF Cluj.

Într-o intervenție la Antena 3, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, medicul militar Valeriu Gheorghița, spunea, în contextul în care explica vaccinarea ”peste rând” acuzată de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu: ”Studenții la medicină din seria de limbi străine nu s-au înscris în platforma de programare, pentru că nu există această modalitate la acest moment, va fi posibilă și această opțiune. Medicii rezidenți din afara României care-și desfășoară activitatea de pregătire și stagiile în spitalele noastre nu se regăsesc, de asemenea, în platforma de programare.” 

--------------------

UPDATE 1

Toți studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca care au dorit și au fost disponibili să se vaccineze în etapa I au făcut-o, fără a li se impune acest lucru sau fără a li se limita acest drept de către universitate.

Toți studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca care și-au manifestat dorința de a fi vaccinați în etapa I de vaccinare împotriva COVID-19 și care se aflau în acel moment în România, indiferent de naționalitate, au fost vaccinați. 

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 este coordonată de autorități, mai precis de Comitetul Național de Vaccinare, iar Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca nu poate influența modul de organizare a acestui demers.

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca nu a discriminat și nu a îngrădit accesul la vaccinare nici unui student, ci a acționat conform prevederilor Comitetului Național de Vaccinare. Depunem toate eforturile poate a putea programa în continuare la vaccinare pe toți cei care doresc, iar acest lucru va fi posibil în funcție de numărul de doze de vaccin disponibil. 

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca nu face diferențe între studenți, așa cum se menționează în articol, ci oferă aceleași condiții pentru studiu tuturor studenților, indiferent de naționalitate și indiferent dacă au fost vaccinați sau nu. 

Semestrul al doilea din anul universitar 2020-2021 se va desfășura în sistem hibrid, toate detaliile privind organizarea acestuia urmând să fie anunțate pe site-ul universității”, precizează Biroul Comunicare, Protocol, Relaţii Publice şi Marketing al UMF Cluj.

Comentarii Facebook