Vineri 22 Noiembrie

Studenții sunt ”moși” pentru copiii cu handicap, iar toți clujenii pot ajuta. Vezi cum poți le poți face Crăciunul mai fericit celor nevoiași



Studenții din cadrul UBB iau rolul de ”Moș Crăciun”, pentru a ajuta copiii din cadrul complexului comunitar de servicii pentru copilul cu handicap, aceștia inițiind o campanie numită „Anul ăsta și Moșu-i student”.

Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) derulează, în perioada 8.12-18.12.2016 campania de Crăciun intitulată „Anul ăsta și Moșu-i student”, prin care doresc să ajute copii de la „Complexul comunitar de servicii pentru copilul cu handicap - Case de tip familial” să aibă parte de sărbători mai călduroase”, anunță organizatorii campaniei.

Astfel, voluntarii OSUBB strâng donații în bani, mâncare neperisabilă și obiecte (jucării, haine, rechizite) pentru a le oferi celor 43 de copii și tineri cu vârsta cuprinsă între 4 și 20 de ani. Doritorii sunt așteptați cu donații la Căsuța Galbenă din Hașdeu (Str. Păstorului, nr. 11) în fiecare zi, în intervalul orar 12:00-21:00.

Tot în cadrul campaniei, în colaborare cu Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (CSUBB) și alte organizații studențești din Cluj, în data de 14.12.2016 va avea loc un concert de colinde intitulat „Campus cu Ler”, în teatrul de iarnă din campusul Hașdeu, începând cu ora 18:30.

Comentarii Facebook