Miercuri 25 Decembrie

Studenții UMF Cluj din anii mai mari joacă rolul unor tutori pentru ”boboci”


Organizația Studenților Stomatologi din Cluj-Napoca a lansat proiectul ”Sprijin și Suport pentru Anul I”, prin care ”bobocii” sunt ajutați să se integreze. 

Coordonatorul proiectului, Andreea-Ramona Chirilă, a explicat că inițiativa ”cuprinde o echipă de voluntari dornici să fie tutori de admirat pentru bobocii de la specializările Medicină Dentară și Tehnică Dentară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca”.

Pentru studenții care acum intră în anul I ”studenția reprezintă o nouă provocare într-un mediu diferit de ceea ce au experimentat până în acest punct, iar prin intermediul proiectului, bobocii au o inițiere mai ușoară în ceea ce privește viața de student la Universitatea noastra.

Integrarea bobocilor în mediul universitar cuprinde activitățile desfășurate în cadrul Saptamanii Bobocului Stomatolog, precum Meet & Greet, Board Games, Prezentarea Organizației Studenților Stomatologi, Conferința „Viața de student: de la boboc la absolvent” si Quiz Night”, a mai precizat coordonatorul proiectului. 

Țelul proiectului este de a forma legături de prietenie între boboci, dar și cu studenții din ani mai mari, pentru a-i putea încuraja să se adapteze la noile cerințe si așteptări care vor apărea în calea lor. De asemenea, vrem să le oferim cea mai bună experiență ca boboc la UMF Cluj, să cunoască și să savureze din plin atât viața de student la Facultatea noastră, cât și orașul Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook