Vineri 22 Noiembrie

Studiu despre Untold 2015! 70% dintre participanți nu fuseseră niciodată la Electric Castle

 

Un studiu despre Untold 2015, coordonat de un conferențiar de la UBB Cluj, arată clar că Electric Castle și Untold nu își dispută același public.

 

Studiul a fost realizat de Ovidiu-Ioan Moisescu, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Marketing al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și de Diana-Arianne Stritter, absolventă licențiată a programului de studii ”Marketing” din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

 

Cercetarea a fost realizată în perioada festivalului din 2015, pe un eșantion de 206 persoane, pe bază de voluntariat, folosindu-se tehnica ”bulgărelui de zăpadă”.

 

Studiul a relevat faptul că 40% dintre cei care au fost la Untold 2015 nu mai fuseseră la alt festival și că 73% nu au participat la nicio ediție a Electric Castle.

 

Deși în Cluj-Napoca sau în împrejurimile sale se organizaseră anual festivaluri de muzică (relativ) similară până în 2015 (de exemplu: Electric Castle, Mioritmic), Untold 2015 a reprezentat pentru mulți stimulentul și ocazia primei participări la un astfel de festival (aproape 40% dintre participanți).

 

Electric Castle este considerat de mulți ca fiind concurentul principal al Untold. Totuși, marea majoritate a participanților Untold 2015 (aproape trei sferturi) nu participaseră anterior la vreo ediție a Electric Castel. Cel mai probabil cele două festivaluri adresează și atrag tipuri diferite de participanți de festival”, au subliniat cei care au realizat studiul.

 

De asemenea, 64% dintre cei care au participat la Untold 2015 și-au cumpărat abonamente la toate cele patru zile ale festivalului din 2015, în timp ce 15% numai la o zi, iar restul la 2 sau trei zile.

 

Majoritatea participanților la Untold 2015 (peste 54%) și-au achiziționat biletul la festival cu mai mult de 30 zile înaintea desfășurării festivalului. Totuși, un procent semnificativ (aproape 15%) dintre participanți și-au cumpărat biletul în ultimul moment, la intrare.

 

Unde s-au cazat și cât au plătit pe cazare cei care au venit la festival dintr-un alt oraș?

 

Aproape jumătate dintre participanții la Untold 2015 proveniți din afara municipiului Cluj-Napoca sau a împrejurimilor sale au fost cazați la prieteni sau rude. Totuși, un procent semnificativ (aproape 15%) au apelat la serviciile unor unități de cazare comerciale (hotel, pensiune etc.).

 

Cele mai mari cheltuieli cu cazarea în perioada festivalului le-au avut, în ordine descrescătoare, cei care închiriat locuințe pe perioada acestuia (în medie 700 lei/persoană), cei care au apelat la serviciile unităților de cazare comerciale (în medie 635 lei/persoană) și, respectiv, cei care s-au cazat în cămine studențești (în medie 500 lei/persoană)”, conform cercetării.

 

Tinerii au optat să vină la Untold 2015 atrași de artiști.

 

De departe, cea mai mare influență asupra deciziei de participare la Untold 2015 au avut-o artiștii invitați. Făcând abstracție de acest element al ”produsului”, prezența Untold pe rețelele de socializare online, precum și reclamele și recomandările prietenilor, au avut cea mai mare influență asupra deciziei de participare la Untold 2015, comparativ cu alte mijloace/metode de promovare a evenimentului.

 

Influența artiștilor invitați, a reducerilor de preț la biletele cumpărate din timp și, respectiv, a campaniei de donare de sânge a fost semnificativ mai puternică în rândul participanților mai tineri”, se mai arată în studiu.

 

Aproape 40% dintre participanții chestionați au declarat că au utilizat aplicația Untold în timpul festivalului, iar dintre aceștia marea majoritate (peste 80%) au considerat-o utilă sau foarte utilă.

 

 

Numai o treime dintre festivalieri au apreciat că prețul biletelor de intrare au fost prea scumpe: ”Majoritatea participanților (circa 55%) au perceput prețurile biletelor de intrare ca fiind potrivite. Totuși, o treime dintre participanți (32,5%) au fost de părere că biletele au fost prea scumpe sau mult prea scumpe”.

 

Vezi AICI tot studiul.

Comentarii Facebook