Vineri 22 Noiembrie

SUA au intrat în FALIMENT de stat


Statul federal american a intrat marți dimineață în șomaj tehnic, ceea ce vca afecta sute de mii de funcționari. O asemenea criză nu a mai avut loc în SUA de 17 ani.

În pofida negocierilor intense şi a pasării responsabilităţii între Senat, dominat de majoritatea democrată, şi Camera Reprezentanţilor, majoritar republicană, nu a putut fi adoptat la timp niciun proiect de lege de finanţe pentru exerciţiul bugetar 2014, care a început marţi la ora locală 00.00 (04.00 GMT), scrie Capital.

Casa Albă a dispus înainte de miezul nopţii ca agenţiile federale să declanşeze oprirea parţială a activităţilor lor, măsură pentru care erau pregătite.

Președintele Barack Obama aavut o ultimă intervenţie luni prin care a încercat să atragă atenția că o paralizie a statului federal va avea ”consecinţe economice extrem de reale pentru oameni în viaţa de zi cu zi şi pe mai departeĂ.

”Au făcut-o cu adevărat”, a fost mesajul lui Barack Obama pe Twitter, postat la puțin timp după miezul nopții.

Obama a promulgat luni seara o lege prin care le oferă militarilor garanția că vor fi plătiți la timp, indiderent de situația din țară.

Eşecul Congresului reprezintă punctul culminant al celor 33 de luni de dispută continuă asupra bugetului dintre democraţi şi republicani, care au preluat controlul în Camera Reprezentanţilor în ianuarie 2011 după alegerea a zeci de membri ai Tea Party.

Comentarii Facebook